Sindromul hiperkinetic cu deficit de atentie (ADHD) reprezinta una dintre cele mai frecvente afectiuni comportamentale intalnite la copii si adolescenti. Aceasta poate deveni o problema daca acele tulburari, disfunctii, care au potential evolutiv, nu sunt observate in primii ani de viata. Statisticile indica o prevalenta de 8% in perioada scolara, ajungand pana la 15% in perioada adolescentei.
Deficitul de Atentie/Tulburarea Hiperkinetica (ADHD) este o tulburare neurobiologica cerebrala care se manifesta prin neatentie si/ sau hiperactivitate/impulsivitate, simptome care apar in mod constant si neadecvat varstei. ADHD debuteaza in copilarie si poate persista si in timpul varstei adulte. Chiar daca, la unii copii, ADHD poate disparea odata cu inaintarea in varsta, in jur de 60% dintre acestia continua sa prezinte simptome si in timpul varstei adulte.
Cauza genetica, componenta esentiala a ADHD-ului
ADHD-ul este determinat de mai multi factori:
cauza neurobiologica; un complex biopsihosocial; un grad mare (75%) de ereditate. Un copil cu un parinte care prezinta simptome ADHD are sanse in proportie de aproximativ 25% de a avea aceast tulburare.
Tipul de ADHD care persista la varsta adulta are un caracter genetic mai pronuntat decat tipul care dispare spre sfarsitul copilariei. De asemenea, sunt si o serie de factori asociati care tin tot de genetica: hipooxigenarea creierului copilului, semn pentru medic ca acel copil trebuie supravegheat permanent, sau tulburarea de atasament din partea mamei (ea face depresie si isi respinge copilul). Istoricul familial de alcoolism si de tulburari afective pare sa se asocieze cu un risc crescut de ADHD.
Semnele pot fi observate inca de la nastere!
Sugarii cu ADHD pot prezenta urmatoarele semne, care inseamna, de fapt, si debutul bolii: nu dorm bine (dorm 2-3 ore/noapte), au colici abdominale, tipa, se invinetesc, se arcuiesc.
In perioada prescolara semnele devin si mai clare, apar trei simptome: hiperkinezia (hiperactivitatea), tulburarile de atentie si impulsivitate, interventia precoce fiind necesara pentru a reduce la minim impactul pe termen lung. La copiii de varsta scolara apar complicatii, asocieri: rezultate scolare slabe, incredere in sine scazuta, dificultati in a interactiona cu ceilalti, sfera anxioasa, balbaiala, tulburari de conduita, depresie, tentative suicidale.
Fara un diagnostic, in perioada adolescentei sfera se largeste: rezultate scolare slabe (creste riscul de renuntare la studii, de a ramane repetent sau a fi exmatriculat), izolarea sociala creste, tendinta de a adopta un comportament inadecvat, precum si dificultati in acceptarea autoritatii. De asemnea, poate aparea riscul social (delincventa, debut al vietii sexuale prea devreme, parteneri multipli, risc crescut de sarcina nedorita sau de infectare cu boli cu transmitere sexuala din cauza neutilizarii metodelor contraceptive).
Depresia poate complica boala!
18,48% dintre copiii cu varsta cuprinsa intre 13-18 ani si 17,2% din cei cu varsta cuprinsa intre 11-21 ani prezinta sindrom depresiv. Asocierea ADHD cu depresie este una extrem de periculoasa. Dr. Joseph Biederman, din Statele Unite, a prezentat in cadrul Conferintei Societatii Europene de Psihiatrie a Copilului si Adolescentului (ESCAP), care s-a desfasurat la Florenta in perioada 25-29 august 2007, rezultatele unui studiu privind legatura intre ADHD si depresia majora in randul adolescentelor. In cadrul acestui studiu, el a comparat un grup de fete cu ADHD asociat cu depresie majora cu un grup de fete doar cu ADHD si cu un grup numai cu depresie. Concluzia studiului a fost ca ascocierea ADHD cu depresie este extrem de periculoasa, tentativele de suicid reusesc in 70% din cazuri, explicatia fiind impulsivitatea implicata in ADHD. Boala este, ca numar, egala la baieti si la fete, dar la acestea se manifesta prin neatentie si impulsivitate. Durata spitalizarii la fetele cu ADHD si depresie este mai mare, scolarizarea mai proasta, incadrarea scolara deficitara.
Cum se stabileste diagnosticul de ADHD?
Toti copiii se comporta in moduri care ar putea fi interpretate ca inatentie, hiperactive sau impulsive, dar diagnosticul de ADHD se stabileste numai atunci cand un copil: a manifestat comportamente inadecvate nivelului sau de dezvoltare; manifesta cel putin sase astfel de comportamente in mod constant, timp de cel putin sase luni; a prezentat unele simptome inainte de varsta de sapte ani; este afectat de aceste simptome in activitatile curente, in mai mult decat un singur context, de exemplu la scoala si acasa; prezinta simptome care nu sunt explicate mai bine de o alta boala. La aproximativ 60% dintre copiii cu ADHD simptomele se vor mentine si in perioada adulta, cand tulburarea se manifesta diferit, din cauza faptului ca hiperactivitatea tinde sa se diminueze, insa ramane impulsivitatea. Acestia pot ajunge in foarte multe cazuri internati pentru tulburari de personalitate, nu sunt multumiti de ei, au instabilitate in interese, isi schimba des locul de munca si partenerul, au probleme cu banii.
Depistarea precoce, cea mai buna metoda de tratament pentru ADHD!
ADHD este o tulburare cronica tratabila mai eficient cu cat este depistata mai devreme. O componenta foarte importanta a terapiei o reprezinta psihoeducatia, consilierea. Parintii si cadrele didactice sunt inclusi in sedintele de training, invata cum sa se descurce cu copilul in public, cum sa il ajute la scoala, cum sa il „premieze” pentru ceea ce face, cum sa il monitorizeze permanent, cum sa ii aplice corect pedepsele (spre exemplu o anumita forma de ignorare sau pur si simplu privirea). Pe de alta parte, copilul este invatat cum sa se bucure de reusita lui, se fac cu el exercitii de control al comportamentului.
Incepand cu varsta de 6 ani exista si medicatie specifica, simptomatica, dar cea mai importanta ramane monitorizarea permanenta a copilului de catre parinti si profesori.
Lucia Comanescu
Consultant: Prof. Dr. Felicia Iftene
Sef Sectie Psihiatrie Pediatrica
Spitalul Clinic de Copii Cluj Napoca
