Prostata este o glandă în formă de nucă, anexă sistemului reproducător masculin. Principala sa funcție este de a produce un lichid esențial pentru asigurarea fertilității, componentă a lichidului seminal. Această glandă înconjoară uretra la nivelul zonei unde acest canal se unește cu vezica urinară. Prin uretră, la persoanele de sex masculin, se elimină atât urina, cât și lichidul seminal. În mod normal, lungimea medie a prostatei este de 4,5 centimetri, iar distanța de la prostată la uretră este de 2,9 centimetri. Distanța de la prostată la rect este de 4,6 centimetri. Când această distanță scade, ca urmare a creșterii în volum a prostatei, este vorba de adenom de prostată.
Afecțiunea numită adenom de prostată mai este cunoscută, în limbaj popular, și sub denumirea de „prostată mărită”. În limbaj medical, se mai numește „hiperplazie benignă de prostată”. Prin „hiperplazie” se înțelege fenomenul patologic care duce la creșterea benignă a volumului unui țesut, ca urmare a multiplicării celulelor din care acesta este format. Astfel, hiperplazia benignă de prostată (adenom de prostată) este afecțiunea în care volumul prostatei crește, ceea ce duce la umflarea excesivă a acesteia. Deoarece înconjoară uretra, va manifesta presiune asupra sa și, prin urmare, va restricționa eliminarea urinei, îngreunând semnificativ acest act fiziologic.
Adenom de prostată – cauze și factori de risc
Mărirea în volum a prostatei este secundară înmulțirii în exces a celulelor stromale și epiteliale în zona de tranziție a prostatei, care înconjoară uretra. Acest fenomen duce la compresia uretrei și, simultan, la obstrucția zonei de evacuare a urinei din vezica urinară. Astfel, apar simptomele tipice în caz de adenom de prostată, cum sunt retenția urinei în vezică (din cauza blocării zonei de eliminare a acesteia), nevoia frecventă și urgentă de a micționa și infecții urinare frecvente, pentru că volumul urinar este incomplet eliminat. În lipsa tratamentului, persoanele cu adenom de prostată, deși nu au un risc mai mare de a dezvolta cancer, pot prezenta anumite complicații.
Hiperplazia benignă de prostată apare ca urmare a pierderii homeostaziei între două procese și anume proliferarea celulară prostatică și apoptoza celulelor de la acest nivel. Acest dezechilibru favorizează proliferarea celulelor și, prin urmare, creșterea în volum a prostatei. Etiologia bolii este influențată de o mare varietate de factori de risc, pe lângă efectele pe care testosteronul le are asupra țesutului prostatei. De exemplu, s-a observat că bărbații care sunt emasculați înainte de pubertate sau care au o tulburare legată de androgeni nu prezintă riscuri de a dezvolta, de-a lungul vieții, adenom de prostată.
Principalii factori de risc asociați cu boala sunt următorii:
- înaintarea în vârstă: prevalența diagnosticului de adenom de prostată crește odată cu vârsta, ca urmare a faptului că fiziologic prostata crește în volum pe măsura înaintării în vârstă (cu aproximativ 2-2,5% din volumul total; incidența este de 50-60% la bărbați cu vârsta de 60 de ani și de 80-90% la cei cu vârsta de peste 70 de ani);
- diabetul și administrarea de insulină par să crească riscul de a dezvolta adenom de prostată;
- factorii dietetici: aportul excesiv de alcool, cofeină, suplimentarea în exces cu vitamina C, pe când β-carotenul și vitamina A par să manifeste efecte protectoare;
- predispoziția genetică (dacă o rudă de gradul I suferă de adenom de prostată, există un risc de până la 4 ori mai mare de a dezvolta boala);
- inflamația localizată: prostatita, tulburări autoimune;
- obezitatea crește riscul de a dezvolta adenom de prostată;
- sindromul metabolic (hipertensiune arterială, rezistență la insulină, dislipidemii).
De-a lungul vieții, bărbații produc testosteron, hormon masculin, și cantități scăzute de estrogen (hormon feminin). Odată cu înaintarea în vârstă, cantitatea de testosteron activ scade, dar nu și cea de estrogen. Se crede că hormonul estrogen stimulează activitatea substanțelor implicate în proliferarea celulelor de la nivelul prostatei. O altă teorie ia în considerare dihidrotestosteronul, un hormon masculin cu rol în dezvoltarea și creșterea prostatei. Unele cercetări susțin că, chiar și cu o scădere în sânge a nivelului de testosteron, bărbații continuă să acumuleze niveluri mai ridicate de dihidrotestosteron în prostată, promovând proliferarea în exces a celulelor.
Adenom de prostată – simptome și manifestări
Simptomele specifice de adenom de prostată pot fi împărțite în 2 categorii principale, astfel:
Tulburări în stocarea urinei
- nevoia de a urina frecvent;
- urgența de a urina;
- nicturie (nevoia de a urina de mai multe ori în cursul nopții);
- incontinență urinară și scurgeri spontane de urină.
Tulburări în eliminarea urinei
- eliminarea unui jet slab, încetinit sau întrerupt;
- strangurie (încordare, cu durere severă la nivelul uretrei și nevoia imperioasă de a urina);
- senzația de golire incompletă a vezicii, deși nu mai poate fi eliminată urină;
- hematurie (prezența de sânge în urină) și dureri la urinare.
Acestea sunt principalele simptome pe care o persoană cu adenom de prostată le prezintă. Este de menționat că gravitatea lor poate să difere, în special în funcție de stadiul afecțiunii, chiar și de stilul de viață al persoanei cu adenom de prostată.
Adenom de prostată – protocol de diagnostic
Alături de anamneza pacientului, se efectuează investigații specifice în vederea diagnosticării. Aceste investigații au rolul atât de a certifica diagnosticul de adenom de prostată, cât și de a se elimina alte eventuale patologii cu simptome similare, și includ:
- examinarea rectală (tușeu rectal): palparea prostatei prin acces pe cale rectală (introducerea unui deget în rectul pacientului pentru a se verifica morfologia prostatei); în aceeași măsură, se poate realiza ecografia transrectală pentru a se observa modificările specifice;
- citoscopia: procedură endoscopică folosită pentru vizualizarea interiorului vezicii urinare;
- analize de sânge: pentru cuantificarea concentrației biomarker-ului PSA (antigenul specific prostatic), un nivel ridicat de PSA fiind asociat cu un risc crescut de adenom de prostată;
Diagnosticul de adenom de prostată este relativ ușor de pus, pe baza rezultatelor investigațiilor și simptomelor pe care pacientul le prezintă.
Adenom de prostată – alternative de tratament
Alternativele de tratament în caz de adenom de prostată includ farmacoterapie și managementul chirurgical (în cazuri mai severe).
Farmacoterapie în caz de adenom de prostată
- α-blocante: relaxează țesutul muscular, reducând obstrucția și îmbunătățind fluxul urinar;
- inhibitori 5-α-reductază: blochează conversia intraprostatică a testosteronului în compusul menționat mai sus numit dihidrotestosteorn, implicat în etiologia bolii;
- antimuscarinice: vizează ameliorarea simptomelor în caz de adenom de prostată, ca urmare a relaxării mușchiului detrusor vezical.
Management chirurgical în caz de adenom de prostată
- rezecția transuretrală a prostatei;
- incizia transuretrală a prostatei;
- electrovaporizarea transuretrală a prostatei;
- vaporizarea cu plasmă a prostatei;
- enuclearea transuretrală prostatei cu laser cu Holmium (HoLEP);
- termoterapie transuretrală cu microunde;
- dilatarea cu balon uretral acoperit cu paclitaxel;
- lifting-ul uretral prostatic (ridicare propriu-zisă a prostatei pentru a elibera presiunea de pe uretră);
- prostatectomie radicală sau simplă (îndepărtarea totală sau parțială a prostatei) necesar a fi individualizată în funcție de severitatea diagnosticului de adenom de prostată.
Adenom de prostată – complicații și riscuri asociate
Complicațiile comune în caz de adenom de prostată sunt următoarele:
- retenție urinară acută;
- retenție urinară cronică de înaltă presiune (progresiv, putând pune viața în pericol);
- risc crescut de calculi vezicali (pietre în vezica urinară);
- hipotonicitatea mușchiului detrusor vezical;
- hematurie;
- hidronefroză;
- insuficiență renală;
- urinare dureroasă;
- probleme cu somnul;
- distensie suprapubiană și disconfort;
- infecții urinare, ca urmare a stagnării urinei în vezica urinară și eliminării incomplete;
- complicații asociate purtării unui cateter urinar (blocare, hematurie, infecții urinare), în caz de adenom de prostată.
