Ajuns la a III-a editie, evenimentul medical „Actualitati in Gastroenterologie” isi va deschide portile in perioada 29-30 septembrie 2017. Simpozionul, organizat de Societatea Romana de Medicina Interna (SRMI) si creditat cu puncte EMC, va avea loc la Biblioteca Academiei Romane si se va bucura de prezenta unor experti mondiali, de la Mayo Clinic Jacksonville, din Statele Unite Ale Americii.
Specialisti in terapii de ultima generatie si in tratamentul celor mai complicate boli gastroenterologice, medicii de la Clinica Mayo vor impartasi participantilor din experienta lor. „Actualitati in Gastroenterologie” va prezenta ultimele tehnici in terapia, diagnosticul si prognosticul pacientilor cu afectiuni digestive. Si in acest an, simpozionul va reprezenta o manifestare interactiva, dedicata medicilor gastroenterologi, internisti, de familie, dar si celor de specializare generala.
Lectori renumiti si teme de actualitate
Temele evenimentului sunt diverse, precum „Actualitati in patologia gastrointestinala”, „Pancreatita acuta: prevenirea si tratamentul complicatiilor”, „Screeningul si supravegherea cancerului col-rectal”, „Rolul probioticelor in sindromul de intestin iritabil” sau „Influenta dietei in sindromul de intestin iritabil si durerea abdominala functionala”.
Evenimentul medical „Actualitati in Gastroenterologie” va avea parte de lectori cunoscuti, care vor aborda teme esentiale. Printre medicii romani se numara prof. dr. Carmen Fierbinteanu Braticevici, conf. dr. Paul Porr (Sibiu), prof. dr. Liana Gheorghe, conf. dr. Bogdan Mateescu, prof. dr. Dan Dumitrascu (Cluj), sef lucrari dr. Laura Tribus, prof. dr. Ion Dina, sef lucrari Dr. Adina Purcareanu, conf. dr. Lucian Negreanu, sef lucrari dr. Secil Omer, conf. dr. Mariana Jinga, as. univ dr. Sorina Diaconu, in timp ce dintre specialistii din SUA ii regasim pe Razvan Chirila, Dana Harris si Denise Harnoise.