Un studiu efectuat de americani si publicat in revista „British Journal of Urology International” a demonstrat: cu cat consumul de medicamente este mai mare, cu atat riscul de a suferi de disfuncţie erectila creste si el.
Studiul a fost efectuat pe 38.000 de barbati din California, iar la sfarsit, realizatorii lui au spus ca, pe langa consumul de medicamente, un rol important il joaca sportul si alimentatia sanatoasa.
Cu cat barbatii iau un numar mai mare de pastile fara reteta, cu atat starea lor se poate inrautati. Insa exista si medicamente prescrise de medic care au ca efect secundar disfunctia erectila. Este vorba de betablocantele cu care se trateaza hipertensiunea arteriala si problemele inimii, antidepresivele, precum inhibitorii de serotonina si litiu, unele diuretice, dar si pastilele pentru combaterea ulcerului, cum ar fi cimetidina.
Potrivit datelor prezentate in studiu, barbatii care iau doua tipuri de medicamente prezinta un risc de 16%, pe cand cei care consuma intre trei si cinci au o probabilitate de 20% sa sufere de aceasta problema. In plus, studiul a mai dezvaluit ca 57% dintre participanti luau mai mult de trei medicamente in mod constant, iar ca 25% dintre ei isi administrasera cel putin zece medicamente.
Cristina Ionescu
Sursa: Salud.es