Revista care te menține sănătos

Wellness club

7 moduri prin care puteti slabi in 7 zile

20 mai 2024
Share

Pierderea kilogramelor nedorite necesita mai mult decat consumul alimentelor indicate in dieta si efectuarea exercitiilor fizice. Daca vreti sa va cresteti sansele succesului pe termen lung, trebuie sa modificati si comportamentul vizavi de mese si de activitatea fizica.

Mancatul poate fi la fel de dezorganizat si haotic ca oricare alta activitate care nu este planuita din timp. Planificarea ofera structura, ceea ce va ajuta sa va calculati caloriile consumate, sa reduceti timpul pierdut zilnic cu deciziile meselor, previne mancatul excesiv. De asemenea, va ajuta sa va planificati bugetul si sa nu cheltuiti bani pe alimente pe care poate nici nu le veti consuma. Incercati sa urmati acesti pasi simpli timp de o saptamana (cate unul pentru fiecare zi), pentru a invata cum sa mancati corect si cum sa realizati activitatea fizica.

Duminica: planificati ce mancati in timpul saptamanii

Faceti-va timp duminica pentru a face un plan pentru toata saptamana. Incepeti cu alimentele de baza pe care le puteti consuma zilnic si adaugati altele pentru a diversifica mesele. Nu uitati sa faceti o lista de cumparaturi. De asemenea, luati in considerare si programul zilnic. Inainte de a incepe o saptamana aglomerata, gatiti pentru mai multe zile, pentru a evita tentatiile culinare nesanatoase ce pot aparea atunci cand sunteti infometat.

Luni: Gestionati-va timpul cu intelepciune

Fara indoiala, sunteti ocupat. Insa chiar nu gasiti cateva minute pentru a manca? Poate este cazul sa analizati modul in care va desfasurati sarcinile, mai ales la birou. In acest fel, puteti sa va organizati activitatile in functie de prioritati si sa eliminati anumite preocupari, chiar si pe cele din timpul liber. De exemplu, veti fi surprins cat timp liber castigati doar stingand televizorul! Iata cum va puteti organiza mai bine:

  • Combinati sarcinile pe care le aveti de indeplinit: puteti pregati pachetul cu mancare pentru a doua zi in timp ce gatiti cina.
  • Delegati anumite activitati: rugati partenerul sau alte rude ori prieteni sa petreaca putin timp cu copiii, pentru a putea sa va faceti exercitiile fizice sau sa mergeti la sala.
  • Intocmiti o lista cu lucrurile pe care le aveti de facut: puneti-le pe primul plan doar pe cele cu adevarat importante. Celor care mai sufera amanare, acordati-le mai putin timp si atentie sau rugati pe altcineva sa le faca, daca aveti posibilitatea.
  • Simplificati activitatile: de exemplu, achizitionati doar lucrurile de pe lista de cumparaturi, evitand astfel sa pierdeti timpul uitandu-va si la alte obiecte din magazin.

Marti: urmati un program al meselor

slabiti-in-7-zile-2Cine nu a sarit peste o masa sau doua sperand sa slabeasca? Nu ar trebui sa faceti acest lucru. Corpul are nevoie de nutrienti in mod constant pentru a functiona corespunzator. Daca trece mai mult timp intre mese, puteti experimenta anumite simptome care creeaza disconfort, precum durerea de cap, letargia, foamea intensa si mancatul excesiv. Iar atunci cand va este foarte foame, este foarte probabil sa faceti alegeri nesanatoase, precum produsele de patiserie sau cele tip fast-food. Incercati sa mancati putin si des (la 4 ore) si asigurati-va ca aveti la indemana gustari sanatoase, bazate pe fructe, legume, cereale si oleaginoase (nuci, migdale, alune crude) si pachetelul de acasa.

Miercuri: mancati doar in bucatarie sau in locurile special amenajate

Cei mai multi dintre noi nu au o problema sa manance in alta camera. Insa nu este recomandat sa luati masa in alta camera decat bucataria sau in locul special amenajat de la serviciu, deoarece acest obicei va poate face sa mancati si atunci cand nu va este foame. Asa apar obiceiurile nesanatoase si, cu timpul, kilogramele in plus. De exemplu, atunci cand va uitati la un film, la ce va ganditi? La popcorn sau nachos. Si asta din cauza ca vizionarea unui film a fost asociata mereu cu gestul de a rontai ceva. Aceste obiceiuri va pot diminua considerabil sansele de a pierde kilogramele in plus.

Joi: nu faceti altceva in timp ce mancati

Indeplinirea mai multor sarcini in acelasi timp la birou este un lucru de apreciat. Insa, atunci cand vine vorba de mancat, nu este o alegere buna. Daca mancati in timp ce lucrati la ceva, conduceti sau jucati un joc cu prietenii, tindeti sa nu simtiti satietatea, deoarece atentia este distrasa. Deci, obisnuiti-va sa va axati doar pe mancat, chiar daca este ciudat la inceput. Scopul este sa cresteti constientizarea cantitatii si calitatii alimentelor consumate. 

Vineri: cautati sprijin

Nu mergeti singur pe acest drum in lupta cu kilogramele in plus! Studiile arata ca schimbarea si mentinerea obiceiurilor sanatoase se realizeaza mai usor cu sprijinul altor persoane. Cei mai multi dintre prieteni si membri ai familiei vor sa va ofere sprijin in aceasta lupta, insa poate ca nu stiu cum sa faca acest lucru. Deci, ajutati-i sa va ajute si spuneti concret de ce anume aveti nevoie. De exemplu, in loc sa ziceti: „Ajuta-ma sa mananc mai sanatos si sa fac mai mult sport”, spuneti: „Ai putea sa vii cu mine la o plimbare de 20 de minute luni si miercuri?”.

Sambata: rezistati tentatiilor culinare

Gandurile la alimente pot duce la mancatul excesiv. Daca mancati o ciocolata de fiecare data cand vedeti o reclama de acest gen, atunci veti simti aceasta nevoie de a manca de fiecare data cand vedeti o ciocolata. Cand apare un astfel de moment, incercati sa va distrageti atentia imediat, in special cu ajutorul activitatilor care va tin gura sau mainile ocupate, precum tricotatul, o convorbire la telefon cu un prieten sau manichiura/pedichiura.

 

Dr. Roxana Mateescu

Medic rezident geriatrie si gerontologie

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.