Revista care te menține sănătos

Wellness club

6 schimbari esentiale care ne ajuta sa scapam de kilogramele in plus

17 mai 2024
Share

In fiecare zi suntem asaltati de sute de articole de presa, de emisiuni televizate, de materiale promotionale sau de spoturi publicitare care promoveaza diete miraculoase, pastile, prafuri sau ceaiuri-minune cu ajutorul carora vom slabi “garantat”. In ultimii ani, tehnica a luat amploare, simplificandu-ne viata, dar, in acelasi timp, condamnandu-ne la sedentarism. Cati dintre noi mai urca si coboara scarile de la metrou daca exista scari rulante si, mai nou, lifturi?

Cati dintre copii mai ies in curtea blocului sau in fata casei sa joace jocurile copilariei, de vreme ce s-au inventat jocurile in retea? Cati dintre noi dau chatul de pe Facebook pe o plimbare in parc cu amicii? Si cati dintre noi mai merg la cumparaturi, in conditiile in care s-a inventat comertul online, inclusiv pentru produsele alimentare?

In mod sigur, este nevoie de o schimbare – si nu de una superficiala – in ceea ce priveste stilul de viata al fiecaruia dintre noi. In cele ce urmeaza, va prezentam o lista de 6 lucruri pe care ar trebui sa le schimbam in stilul nostru de viata, valabile atat pentru cei care isi doresc sa traiasca sanatos, cat si pentru cei care au ajuns la concluzia ca trebuie sa scape de kilogramele in plus.  

Din punct de vedere al modului de alimentatie

  • Consumati fibre la micul dejun

Dimineata nu simtiti senzatia de foame, desi v-ati dori sa puteti adopta acest obicei sanatos al luarii micului-dejun? Sfatul nostru este sa evitati sa mancati seara tarziu, ultima masa urmand a fi luata cu cel putin 3-4 ore inainte de culcare. Alimentele grele consumate seara nu reusesc sa se digere complet pe perioada noptii din cauza faptului ca metabolismul incetineste simtitor in timpul somnului. Dupa numai cateva zile in care nu veti mai manca seara tarziu, va va reveni pofta de mancare dimineata iar acest gest sanatos va deveni reflex.

La micul dejun optati pentru fibre (cereale, legume, secara, grau, seminte). Acestea captusesc intestinul subtire, incetinesc absorbtia zaharului, iar senzatia de foame nu va mai aparea pe parcursul catorva ore bune.

  • Renuntati la alcool, la sucuri si limitati consumul de paine

Specialistii spun ca doar prin eliminarea celor doua tipuri de bauturi si prin reducerea semnificativa a cantitatii de paine, fara nicio alta schimbare, se pot pierde pana la 6 kg in 30 de zile. Cele trei alimente au un continut ridicat de calorii si nu asigura un aport suficient de macronutrienti. Studiile arata ca, desi ingeram mai multe calorii decat o faceau oamenii acum 100 de ani, suntem mai subnutriti, avand carente insemnate in ceea ce priveste aportul de proteine, fibre, grasimi sanatoase, vitamine si minerale.

Din punct de vedere al activitatii fizice

  • Faceti miscare in prima parte a zilei

Exista studii care au dovedit faptul ca efectele benefice ale antrenamentelor nu se opresc dupa incheierea acestora, ci continua pe tot parcursul zilei. Daca v-ati decis sa integrati miscarea in viata voastra, sfatul nostru este s-o faceti dimineata. In felul acesta, aveti toata ziua la dispozitie pentru ca efectele post-antrenament sa se faca simtite. In plus, veti fi plin de energie la birou, veti avea idei mai bune, iar increderea de sine va fi la cote maxime. Multe persoane prefera sa se antreneze seara, dupa ce ies de la serviciu. Nu este insa cel mai bun moment al zilei pentru desfasurarea antrenamentului, deoarece, dat fiind faptul ca metabolismul nu mai este atat de activ pe parcursul noptii, efectele benefice post-antrenament nu mai au cand sa se manifeste.

  • Intensificati gradual antrenamentele

stepMulti dintre cei care frecventeaza salile de fitness obisnuiesc sa petreaca ore bune in sala, convinsi fiind ca, in acest fel, antrenamentele vor fi mai eficiente si rezultatele mai rapide. Insa eficienta antrenamentului nu este dictata de timpul petrecut in sala, ci de intensitatea exercitiilor facute. Altfel spus, este de preferat sa va antrenati 30 de minute efectuand flotari, genuflexiuni, tractiuni si sprinturi – adica exercitii extrem de solicitante – decat sa petreceti 2 ore executand exercitii de intensitate medie sau scazuta.

Pe de alta parte, timpii morti din sala de fitness pot fi folositi in alte moduri mult mai placute: alaturi de cei dragi, la cumparaturi sau, de ce nu, chiar pregatind mesele din ziua urmatoare. Desigur, acest tip de antrenament trebuie implementat gradual, pentru ca organismul are nevoie de o perioada de adaptare inainte de a face fata unui astfel de stimul intens. Cum va puteti da seama daca va antrenati destul de intens? Incercati sa terminati antrenamentul obisnuit in maximum 30 de minute. Daca reusiti acest lucru inseamna ca aveati pauzele dintre exercitii prea lungi si va pierdeati timpul degeaba in sala.

Din punct de vedere psihologic

  • Descoperiti relatia pe care o aveti cu mancarea

De cele mai multe ori, exista o cauza pentru care alegem sa mancam alimente care stim ca ne fac rau. Zaharul si alimentele procesate ofera creierului o senzatie de placere de care, de multe ori, devenim dependenti. In aceeasi maniera se explica si dependenta de tigari. Desi fumatorii sunt constienti de faptul ca fumatul dauneaza sanatatii, aleg totusi placerea imediata in detrimentul efectelor pe termen lung. De aceea este necesar sa descoperim care este cauza adictiilor alimentare inainte de a trata efectul.

Recomandarea noastra este sa incercati sa gasiti explicatiile pentru alegerile nesanatoase din timpul zilei. Un jurnal alimentar poate fi foarte eficient in acest caz. O explicatie a obiceiului de a manca mult seara poate fi faptul ca ati avut un program prelungit de lucru sau mai intens decat in mod normal si nu ati prevazut nicio gustare la birou, situatie in care este absolut fireasca instalarea senzatiei de foame. La fel cum o permanenta pofta de dulce ar putea fi explicata printr-o carenta severa de crom, magneziu sau zinc, care ar trebui suplinita prin consumul de alimente sanatoase care contin aceste minerale sau prin administrarea de suplimente naturale.

  • Schimbarile mici fac diferente mari

Cei mai multi dintre noi, atunci cand incearca sa scape de kilogramele in plus, decid sa renunte la toate obiceiurile nesanatoase dintr-odata: si la consumul dulciurilor, si la consumul fainoaselor sau al prajelilor, si la consumul bauturilor carbogazoase, si la sedentarism. O intiativa laudabila, de altfel, dar, din pacate, sortita esecului in majoritatea cazurilor. Specialistii ne recomanda sa adoptam tehnica expunerii gradate la schimbari. Incercati sa renuntati zilnic la cate un obicei nesanatos, incepand chiar de astazi. Fie ca este vorba despre renuntarea la fumat, la sucuri carbogazoase sau la alcool, incercati sa transformati ziua de astazi intr-o zi a schimbarilor.

Pentru a nu va pierde in detalii, va recomandam sa tineti la indemana o foaie de hartie pe care sa notati tot ceea ce stiti ca ar trebui schimbat. In mod sigur, la inceput veti fi contrariati, veti refuza sa credeti in schimbare si veti nega faptul ca aveti un stil de viata haotic. Faceti un efort si scrieti totul pe hartie, apoi planificati-va cate o schimbare la un numar fix de zile. Odata scapati de dependenta obiceiurilor nesanatoase, va puteti permite din cand in cand cate un mic premiu de consolare. Veti observa ca substantele chimice din creier vor asocia reusita cu recompensa, iar schimbarile pe care le veti face vor fi de lunga durata.

 

Text: Oana Anghel

Consultant: Serban Blebea, antrenor personal

http://serbanblebea.ro/#

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.