Igiena necorespunzatoare poate afecta atat relatiile personale, cat si pe cele profesionale. Pentru a impresiona persoana iubita sau colegii de la locul de munca, este necesar sa faceti anumite eforturi care nu devin mai simple odata cu inaintarea in varsta.
Regulile de igiena sunt importante, deoarece acestea arata modul in care va pasa de partenera si eforturile depuse pentru a mentine relatia cat mai mult timp. Acelasi principiu se aplica si la locul de munca, atunci cand imaginea pe care o afisati va poate strica reputatia in fata colegilor sau a clientilor. Iata care sunt regulile de igiena ce trebuie respectate de barbatii de varsta a doua.
Eliminati mirosurile neplacute ale corpului
Mirosul distinctiv este cauzat de bacteriile aflate la suprafata pielii, ce interactioneaza cu transpiratia si cu sebumul din pori. Acest miros natural se schimba odata cu inaintarea in varsta, iar barbatii de varsta a doua au cel mai intens miros al corpului. In cele mai multe cazuri, puteti sa nu simtiti anumite mirosuri pe care organismul le emana. Din acest motiv, este indicat sa va luati masuri de precautie si sa faceti dus in fiecare zi, dupa care sa utilizati un antiperspirant de calitate. Nu uitati nici de ingrijirea corespunzatoare a zonei intime:folosirea produselor cosmetice special destinate.
Scapati de matreata si de pielea descuamata
Pielea incepe sa devina mai uscata si sa se cojeasca pe masura ce inaintati in varsta. Pentru a preveni sau trata acest fenomen, este necesar sa utilizati produse intens hidratante si sa renuntati la cele care usuca pielea. In caz de matreata, apelati la sampoane speciale pentru aceasta problema si folositi o crema hidratanta pentru corp dupa fiecare dus.
Renuntati la barba
Dupa o anumita varsta, barba devine carunta si poate sa nu fie la fel de atragatoare ca inainte. Daca nu puteti renunta la aceasta definitiv,incercati sa o scurtati. Astfel va fi mai usor si de intretinut.
De ce sa bem bere: beneficii pentru sanatate
Indepartati parul nedorit
Pe masura ce anii trec, puteti observa aparitia parului in anumite zone in care nu doriti sa fie. Parul de la nivelul urechilor si al nasului poate fi indepartat cu usurinta cu ajutorul unui aparat special. Pentru restul parului de pe corp, puteti opta pentru epilarea cu crema, ceara sau chiar metoda de epilare definitiva.
Eliminati respiratia urat mirositoare
Respiratia urat mirositoare poate tine persoanele la distanta si este mai accentuata odata cu varsta. Pe langa alimentele care pot dauna respiratiei (ceapa, usturoiul), exista si anumite afectiuni care apar odata cu varsta: afectiunile gingiilor sau cariile. Pentru a rezolva aceasta problema, trebuie sa mentineti igiena orala zilnic si sa efectuati un control stomatologic o data la 6 luni.
Aveti grija de unghii
Unghiile devin si ele mai fragile si au tendinta de a se decolora. Un medic dermatolog va poate confirma ca nu exista afectiuni care au determinat schimbarile la nivelul acestora. In plus, taiati-le periodic si mentineti-le curate.