Inca nu sunteti convinsi de importanta folosirii produselor cu protectie solara? Nu-i nimic, mai incercam noi o data, spunandu-va ca si marile celebritati internationale folosesc astfel de creme si spray-uri. Si nu tin ascuns acest lucru, indemnandu-si in permanenta fani sa le utilizeze.
Pe langa protectia oferita impotriva ultravioletelor nocive, aceste produse sunt ajutoare fantastice in lupta antiimbatranire. Iata cum se protejeaza de soare Irina Shaik, Rosie Huntington-Whiteley, Charlize Theron sau Hugh Jackman.
Irina Shaik
Ajunsa la 33 de ani, Irina Shaik ramane una dintre cele mai seducatoare aparitii in lumea mondena. Rusoaica a fost ajutata, cu siguranta, de mama natura, dar a avut intotdeauna mare grija de pielea ei. Stie ce efecte nocive pot avea razele solare asupra pielii si, de aceea, spune ca foloseste intotdeauna protectie solara, pentru a arata bine. Si la ce ten are, cum am putea sa o contrazicem?
„Dimineata, intotdeauna folosesc un cub de gheata pe fata – imi da o senzatie de lift naturala. Nu uitati sa stati departe de soare si tineti minte ca tenul, zona decolteului si mainile unei femei sunt sensibile, pielea imbatranind repede. Aplicati intotdeauna pe aceste zone creme de protectie cu factor de protectie (FPS) mare”, a declarat superba rusoaica pentru wmagazine.com. Si pentru ca are grija de ea, de curand, Irina a fost desemnata cel mai bun model pentru costume de baie din lume in 2019, detronand-o pe Emily Ratajkowski.
Rosie Huntington-Whiteley
Fostul „ingeras” Victoria’s Secret, Rosie Huntington-Whiteley, pune mare pret pe ingrijirea pielii. Sotia celebrului actor Jason Statham isi indeamna fanii sa foloseasca intotdeauna protectie solara.
„Sunt englezoaica, asa ca imi place sa stau la soare si sa ma bronzez putin. Dar, odata cu trecerea anilor, dupa ce ma intorc din vacanta, vad efectele pe care soarele le are asupra pielii mele si acestea nu sunt foarte placute dupa ce bronzul dispare. Asadar, este important sa alegeti cu grija orele la care va expuneti la soare si sa va asigurati ca va dati cu creme cu FPS, zilnic. Nu uitati sa purtati palarie si ochelari de soare!”, a declarat blonda cu ochi albastri, care a jucat in Mad Max: Drumul Furiei, pentru wmagazine.com.
Vedetele si dietele minune. Sunt sfaturile lor bune de urmat?
Anne Hathaway
O artista extrem de indragita, Anne Hathaway spune ca a facut o adevarata obsesie pentru cremele cu protectie solara. Vedeta de 36 de ani, pe care ati putut-o admira in The Devil Wears Prada sau Catwoman, nu iese niciodata din casa fara a se da inainte cu o crema cu protectie solara.
„Mama mea a avut unele probleme de piele, iar bunica mea a avut cancer de piele. Asa ca mama m-a invatat sa ma dau cu produse cu SPF 30 in fiecare zi. Port cu mine chiar si o umbrela daca merg prin soare”, spune Anne intr-un interviu pentru The Sun.
Charlize Theron
La 43 de ani, Charlize Theron ramane o aparitie spectaculoasa. Actrita care a castigat in 2004 premiul Oscar pentru „Cea mai buna actrita”, pentru rolul din Monster, are un corp de invidiat, dar si un ten de care are foarte multa grija. Spune ca cea mai buna metoda de a incetini imbatranirea pielii este protectia solara si, tinand cont de cum arata, tindem sa ii dam dreptate.
„Nu ies din casa nici macar o zi fara sa ma dau cu o crema care imi protejeaza pielea impotriva razelor solare. O pastrez intotdeauna in masina. Ma dau cu ea pe maini chiar si cand conduc! Sunt o fana aproape fanatica a produselor cu protectie solara!”, a declarat pentru InStyle actrita care in anul 2007 primea premiul pentru „Cea mai sexy femeie in viata”.
Celebritati care au invins cancerul de piele
Zac Efron
Nici barbatii nu neglijeaza efectele soarelui asupra pielii. In conditiile in care Zac Efron si-a petrecut foarte mult timp pe plaja, in timpul filmarilor la Baywatch, este cu siguranta in masura sa ne dea sfaturi. Actorul de 31 de ani a folosit intotdeauna cremele cu protectie solara si ii sfatuieste si pe fanii sai sa faca la fel.
„Cred ca protectia solara este extrem de importanta. Stateam foarte mult in soare (nr. in timpul filmarilor) si era extrem de cald. Utilizati produse cu protectie solara in fiecare zi, va rog!”, a declarat actorul pentru Refinery29.
Hugh Jackman
Devenit celebru dupa interpretarile extraordinare ale personajului Wolverine, din seria X-Men, carismaticul Hugh Jackman s-a luptat cu cancerul de piele de sase ori si si-a indemnat intotdeauna fanii sa fie foarte atenti la expunerea la soare si sa foloseasca o protectie adecvata.
„Un exemplu de ce se intampla atunci cand nu folositi produse cu protectie impotriva razelor solare: carcinom bazocelular! Una dintre cele mai usoare forme de cancer, dar serioasa cu toate acestea. Va rog, folositi protectie solara si mergeti cat mai des la controale medicale!”, si-a indemnat Hugh admiratorii.