Frigul, lipsa luminii, virusurile si bacteriile ne dau peste cap sistemul imunitar, aspect care conduce la instalarea oboselii, a durerilor de cap, infectiilor cronice etc. Pentru intarirea organismului, oligoelementele declanseaza reactii enzimatice celulare care ne pot pune „pe picioare”.Oligoelementele trebuie administrate numai sub supravegherea unui medic naturopat.Curele cu minerale trebuie tinute intre 2 si 3 luni cu o saptamana de intrerupere sau intre 5 si 10 zile in momentul in care suferiti de o anumita afectiune.
Cuprul are efect antibacterian
Cuprul este un puternic antiinflamator si poate fi utilizat in sezonul rece atunci cand suferiti de gripa, raceala, otita, bronsita, angina pectorala. In timpul unei boli inflamatorii, actiunea cuprului este blocata de catre proteinele inflamatorii (haptoglobina, orosomucoid) si nu-si mai poate indeplini rolul. Pentru refacerea acestei functii, puteti consuma alimente care contin cupru precum avocado, fructe de mare, ciocolata, oleaginoase, cereale integrale. De asemenea, se pot administra la indicatiile specialistului fiole de cupru sau tablete care se tin sub limba pana la topire.
Argintul coloidal, antibiotic natural
Este apreciat pentru proprietatile antiinfectioase si pentru ca poate inhiba dezvoltarea anumitor bacterii. Argintul coloidal dezactiveaza unele enzime de care bacteriile se folosesc pentru a se multiplica. Este recomandat in afectiunile ORL (laringite, faringite, otite, amigdalite) si in simptomele de gripa. Poate fi utilizat local pentru a vindeca mucoasa, in caz de afte, conjunctivita etc. Se recomanda ca fiola sa fie diluata intr-un pahar de apa.
Stoc de imunitate pentru sezonul rece
Bismutul pentru imunitate
Este eficient in starile gripale si in cazul problemelor din sfera ORL. Este recomandat adesea in caz de gat inflamat, faringita, laringita, dar si pentru bolile gastrointestinale. Are proprietati analgezice si antiinflamatoare, dar si imunostimulatoare. In produsele alimentare este prezent in radacinile de patrunjel, telina, pastarnac sau in tuberculii de cartofi, cartofi dulci, napi etc. Se administreaza sub forma de fiole pana in momentul in care simptomele dispar.
Sulful, indicat in problemele respiratorii
Desi are un miros neplacut, sulful este totusi indicat in problemele respiratorii, raceala, gripa, otita, bronsita, angina pectorala. Sulful contribuie la drenarea ficatului, la detoxifierea lui pentru a evita instalarea microbilor. Usturoiul, ceapa, prazul, ridichile, ouale, varza contin sulf. In plus, se poate administra fie sub forma de tablete, fie sub forma de fiole.
Obiectiv: un sistem respirator sanatos
Seleniul actioneaza impotriva gripei
Seleniul este un mineral recomandat in simptomele de gripa (frisoane, secretii nazale abundente, stranut, dureri de cap, temperatura). Acest puternic antioxidant activeaza diferite enzime, inclusiv glutation-peroxidaza care protejeaza membranele celulare de oxidarea provocata de radicalii liberi, de stres, in perioada sezonului rece etc. Este intalnit in cerealele integrale, carne, germeni de grau, drojdie de bere, ficat, fructe de mare, peste. Se administreaza potrivit recomandarilor naturopatului.