Vitamina D este una dintre substantele de care organismul are nevoie in fiecare zi pentru a functiona optim. In general, cea mai buna sursa de vitamina D este soarele. De fapt, organismul poate produce singur vitamina D, insa pentru procesul de sinteza are nevoie de razele blande ale soarelui.
Laptele si cerealele fortificate cu vitamina D, somonul, tonul in ulei si iaurtul sunt doar cateva surse bune de vitamina D. Cateva studii realizate recent in diferite colturi ale lumii au demonstrat ca aceasta vitamina poate ajuta la prevenirea anumitor afectiuni. Unul dintre coordonatorii unui studiu realizat in Franta, dr. Paul Dupont, a afirmat ca tot ce se cunoaste in acest moment despre relatia dintre aceste boli si deficienta de vitamina D ar trebui sa incurajeze medicii sa introduca in analizele uzuale si dozarea de vitamina D. Iata care sunt aceste afectiuni.
· Vitamina D si afectiunile cardiovasculare
In ceea ce priveste prevenirea afectiunilor cardiovasculare, ea intervine astfel prin: mentinerea supletii vaselor de sange, refacerea rezistentei arterelor, contribuind la evitarea aparitiei depozitelor de calciu la acest nivel. Deci, vitamina D reduce evolutia a doua dintre posibilele complicatii ale aterosclerozei (o forma de degenerescenta vasculara): inflamatia si calcifierea. De asemenea, un studiu prezentat la Congresul Anual de Genetica Umana de la Paris a indicat ca vitamina D are un rol important in reglarea tensiunii arteriale si ca multe femei care au carenta de vitamina D au si hipertensiune.
· Vitamina D si scleroza in placi
Studiile au aratat ca scleroza in placi (boala inflamatorie a sistemului nervos central) a aparut cu o frecventa mai mare in grupurile de persoane care au fost mai expuse la razele ultraviolete si la cele care au o concentratie mica de vitamina D in organism. Teoria autorilor acestui studiu releva faptul ca productia de vitamina D in piele ar permite reglarea sistemului imunitar intr-o maniera selectiva de a inhiba afectiunile autoimune.
· Vitamina D si cancerul de san
Conform cercetatorilor de la Institutul Gustave Roussy, Paris, riscul de aparitie a cancerului de san este mai scazut cu 25% la femeile care au o concentratie serica mai ridicata de vitamina D. Altfel spus, femeile care au un nivel mai crescut de vitamina D (peste 27 µg/l) ar avea un risc de patru ori mai scazut de a face cancer de san fata de femeile cu un nivel scazut in aceasta vitamina (sub 20 µg/l).
· Vitamina D si fibromul uterin
Un studiu al Ministerului de Sanatate American, publicat in Jurnalul American de Epidemiologie, a demonstrat ca, in randul femeilor de peste 35 de ani, o carenta prea mare de vitamina D poate creste riscul de fibrom uterin: tumorile benigne ce se dezvolta in uter sau in vecinatatea acestuia si provoaca dureri si sangerari.
Necesarul de vitamina D trebuie asigurat de timpuriu pentru buna functionare a organismului pe termen lung. De-a lungul timpului, studiile de specialitate au relevat ca, administrata constant, vitamina D este foarte importanta pentru mentinerea sanatatii oaselor.
Dr. Roxana Mateescu
Medic medicina generala