Revista care te menține sănătos

Articulații și oase

10 posibile cauze ale durerilor articulare

Mădălina Cristea; surse: prevention.com, medlineplus.gov
28 septembrie 2022
Share
10 posibile cauze ale durerilor articulare

Specialiştii în domeniul sănătăţii consideră că una dintre cele mai frecvente cauze ale durerilor articulare se află în strânsă legătură cu activităţile cotidiene. Tenisul, scrisul de mână, lucrul la calculator şi prea mult timp petrecut în compania telefonului sunt doar câţiva dintre factorii care vă pot cauza neplăceri în acest sens. De obicei, când cauza disconfortului dumneavoastră este evidentă, nu există motive de îngrijorare. Cu toate acestea, dacă durerea persistă, este indicat să consultaţi un medic. Există şi situaţia în care articulaţiile vă pot supăra, fără să ştiţi de ce, sau să sesizaţi şi alte simptome ciudate pe care nu le puteţi explica. În astfel de cazuri, din nou, e indicat să cereţi opinia unui specialist.

Durerea articulară reprezintă senzaţia de disconfort în jurul uneia sau mai multor articulații, conform U.S. National Library of Medicine. Ea se poate manifesta sub diferite forme: căldură, umflătură, sensibilitatea, roşeaţă sau poate cauza neplăceri în timpul mişcării. În cazuri rare, durerile articulare pot semnala afecţiuni destul de grave, precum o boală autoimună sau cu transmitere sexuală. Cu toate acestea, de cele mai multe ori, cauza problemei este o afecţiune frecventă.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena Gelul emulsionat ArtroSuport, recomandat pentru reducerea rigidităţii musculare şi a durerilor reumatice acute.

Cauze ale durerilor articulare

1. Procesul de îmbătrânire

Articulațiile dumneavoastră vă sunt alături de o viaţă, în cadrul tututor acţiunilor pe care le desfăşuraţi. La un moment dat, acest lucru poate deveni greu pentru ele, în special pentru acelea implicate în susţinerea de greutăţi, precum cele la nivelul mâinii, genunchiului, şoldului sau coloanei. Cartilajul, un ţesut conjunctiv cu textură asemănătore gelulului, este menit să vă amortizeze articulaţiile, însă, în timp, se uzează. „Ne putem considera destul norocoşi dacă vom trăi suficient de mult încât să dezvoltăm dureri articulare”, consideră dr. Michael Gerthard, specialist în medicină sportivă şi chirurg ortoped la Cedars-Sinai Kerlan-Jobe Institute, Los Angeles.

2. Urmările unei leziuni din copilărie

Chiar şi o vătămare suferită în copilărie sau adolescenţă, indiferent dacă a fost sau nu tratată, vă poate crește riscul de a dezvolta dureri articulare. Așadar, „dacă ați avut, la vârsta de 20 de ani, o ruptură de ligament al genunchiului, aceasta vă pregătește pentru artrită cu 10, 20 sau 30 de ani mai târziu”, explică dr. Gregory Gasbarro, chirurg ortoped la Mercy Medical Center, Maryland.

3. Bursită

Bursita reprezintă umflarea bursei, un sac mic, umplut cu lichid, care acţionează ca o pernă protectoare între oase şi alte părţi în mişcare ale corpului, cum ar fi muşchii, tendoanele sau pielea, pentru a reduce frecarea şi înlesni alunecarea. Ea poate cauza umflături și dureri în jurul mușchilor, oaselor și articulațiilor. Bursa se găsește în multe părți ale corpului, dar bursita se declanşează cel mai frecvent la umeri, coate, încheieturi, șolduri, genunchi și glezne.

Tiroida: cât de importantă este pentru organism?

4. Probleme cu tiroida

Nu, nu este o confuzie. Tiroida este o glandă mică, în formă de fluture, situată la baza gâtului. Ea produce hormoni care controlează modul în care corpul folosește energia. Acești hormoni au impact asupra multor funcții diferite ale corpului și, printre altele, permit articulațiilor și mușchilor să fie lubrifiați și să se menţină în stare optimă.

5. Artrită reumatoidă (reumatism)

Artrita reumatoidă este o boală autoimună. De cele mai multe ori, pacienţii sunt femei. Cele mai întâlnite simptome sunt: articulațiile delicate, umflate și senzația de rigiditate sau înţepenire articulară, în special dimineața. S-ar putea ca pacientul să mai resimtă, de asemenea, oboseală, febră sau să sesizeze pierdere în greutate. Deși nu toate cauzele durerii articulare pot fi vindecate, ele pot fi ţinute sub control. Astfel, unele persoane afectate vor avea nevoie de administrarea unor medicamente. În cazul altora, s-ar putea să fie nevoie de timp şi odihnă. În orice caz, durerea persistentă a articulațiilor ar trebui să fie un motiv suficient pentru a vă adresa medicului de familie. Probabil că veţi primi îndrumare către un reumatolog, un medic specializat în artrită, pentru a vă asigura că primiți diagnosticul și tratamentul de care aveți nevoie.

6. Artrită septică (bacteriană sau infecţioasă)

Dacă pielea suferă o tăietură sau o înţepătură pe care persoana accidentată nu o va curăţa bine cu apă şi săpun, apoi cu apă oxigenată şi betadină, o articulaţie din apropierea zonei afectate s-ar putea infecta. Staphylococcus şi Streptococcus sunt doar două dintre bacteriile comune care ar putea cauza umflături, şi dureri intense, urmate de febră și frisoane. Articulaţiile genunchilor sunt cel mai frecvent afectate, însă şoldurile, gleznele şi încheieturile pot fi, de asemenea, ţinte ale acestei afecţiuni. Tratamentul va consta în antibiotice şi scurgerea lichidului din articulaţia afectată. Netratarea artritei septice poate duce la sepsis (septicemie) şi apoi deces.

Guta: tratamentul, foarte important în controlul simptomelor

7. Gută

Dacă o persoană va consuma prea multe proteine, organismul va accelerarea producţia de acid uric, iar corpul nu-l va putea excreta. Astfel, se va produce guta, una dintre cele mai dureroase tipuri de artrită. Deseori, afecţiunea se declanşează la baza degetului mare de la picior sub formă de umflătură, căldură, roșeață şi durere greu de ignorat, apoi se răspândeşte către alte articulaţii. De asemenea, semnele afecţiunii mai pot apărea la nivelul genunchilor, gleznelor, coatelor şi pumnilor. Supraîncărcarea cu proteine nu este singurul factor de risc. Abuzul de alcool sau de băuturi zaharoase, deshidratarea, administrarea anumitor tipuri de medicamente, ridicarea şi deplasarea repetată a unor greutăţi prea mari pot provoca, de asemenea, o criză de gută.

8. Boala Lyme

Ceea ce începe cu un picnic se poate încheia cu dureri articulare. Activităţile în aer sunt benefice pentru organism, însă nu uitaţi să vă protejaţi împotriva căpuşelor. Boala Lyme ar putea fi la o înţepătură distanţă. Odată ce căpușa se înfige în piele pentru a suge sângele din corp, capul său poate răspândi o infecţie în fluxul sangvin. Simptomele timpurii ale bolii Lyme includ oboseală, febră, cefalee și, în multe cazuri, o erupție sub forma unui inel roşu. Dacă nu vă dați seama că aveți boala Lyme, astfel încât să o puteți trata la timp, bacteriile se pot răspândi în articulații. De asemenea, ați putea dezvolta o rigiditate a gâtului, dureri de mâini și picioare. De asemenea, în timp, pot fi afectate inima și sistemul nervos.

9. Boala Lupus

Persoanele diagnosticate cu boala lupus au un sistem imunitar hiperactiv care poate viza, în mod greșit, articulațiile, pielea, sângele, rinichii și alte organe. Simptomele pe care le poate dezvolta bolnavul sunt următoarele: articulații umflate și dureroase, căderea părului, probleme de respiraţie, tulburări ale memoriei, mici leziuni în zona gurii sau a nasului, erupţie facială în formă de fluture etc.

10. Gonoree

Gonoreea este o boală cu transmitere sexuală care afectează nu doar organele genitale, anusul, ochii şi gântul, ci şi articulaţiile. Această afecţiune poate cauza artrită gonococică. Simpotemele sunt următoarele: articulaţie umflată, fierbinte şi roşie, senzaţia de arsură în momentul urinării, precum şi alte simptome specifice bolilor cu transmitere sexuală.

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.